• The Event Boutique

Arome pentru Evenimente


Cel mai nou trend în materie de evenimente sunt nunțile parfumate: o aromă specială, aleasă pentru a întregi atmosfera care se dorește a fi creată, alături de flori și decor.

Pentru a conferi parfum evenimentului vostru puteți folosi difuzoare de aromă cu bețișoare pentru interior sau lumânări parfumate (dacă locația vă permite decor cu flacără deschisă).


Amplasarea

Acestea pot fi plasate la intrarea în sală, pe holuri sau zone de trecere. Se vor alege locuri cu o bună aerisire, pentru ca parfumul să nu devină prea intens. Iar, mai ales în cazul lumânărilor, trebuie luate în considerare măsurile de siguranță (împotriva incendiilor, arsurilor etc.)

Nu se vor așeza pe mese, bar, candy-bar sau orice alt loc unde se servește mâncare (e la fel de neplăcut ca și atunci când stai lângă cineva care poartă prea mult parfum).

Dacă vă doriți, puteți pune o picătură parfumată chiar și pe plicul cu invitația, ce va fi prima impresie pe care invitații o vor avea despre nunta voastră.

Aromele

Alegerea aromei e influențată mai ales de gusturile personale, dar și de tema evenimentului, de locație, decor, flori. Și depinde și de atmosfera pe care doriți să o creați. Aici aveți o serie de sugestii cu arome care pot evoca anumite sentimente.



Pentru o Nuntă Clasică / Elegantă

Arome cu Note intense, clasice, masculine Ierboase: lemongrass, vetiver, salvie, lavanda, eucalipt, mușchi, coriandru, verbenă, ceai Lemnoase: santal, abanos, cedru, mosc, bambus, pin

Condimentate: scorțișoară, tămâie, cuișoare, nucșoară, ghimbir, cardamom, vanilie, tonka, ambră, anason, lemn dulce, piper, migdale



Pentru o Nuntă Modernă / Minimalistă


Arome cu Note fresh, revitalizante

Proaspete și Curate: tonuri acvatice, ozon, vetiver, bumbac, flori albe, mosc alb, ceai verde, pin, cedru, mentă , eucalipt, bergamotă, verbenă, citrice, tonuri verzi



Pentru o Nuntă Romantică / Decorativă


Arome cu Note feminine, de grădină Florale: iasomie, trandafir, frezie, lavandă, bujor, lăcrimioare, magnolie, violetă, iris, lotus, tuberoză, orhidee, crin, garoafă, gardenie, patchouli, frangipani, camelie

Fructate: cireșe, struguri, coacăze, zmeură, mure, citrice, rodie, piersică, măr, pară, cocos, caisă, litche, ananas, căpșuni, pepene


Pentru o Nuntă Personalizată / Relaxată


Arome cu Note extreme acrișoare sau dulci

Citrice: lămâie, portocală, grapefruit, limette, mandarină, flori de portocal, osmanthus, extras de portocală amară, lemongrass Gurmande: miere, caramel, lapte, vin, cognac, whisky, rom, tabac

Dacă vă doriți o nuntă parfumată, acum aveți câteva idei pe care le puteți pune în aplicare, după preferințele voastre.


* Imaginile sunt cu titlu de prezentare, nu sunt menite ca reclamă pentru produse

Dacă doriți să aflați mai multe despre notele de parfum, sau despre parfum în general, puteți vizita: www.fragrantica.com/notes/

Ar putea să vă mai intereseze și articolele Quiz: Ce fel de Nuntă vi se potrivește? Inspirație pentru o Nuntă MODERNĂ, PERSONALIZATĂ, CLASICĂ, ROMANTICĂ

14 views

© 2018 by The Event Boutique. Cluj-Napoca

  • Facebook - Grey Circle
  • Pinterest - Grey Circle
  • insta icon