• The Event Boutique

Cum se alege Locația


Cum se alege locația pentru nuntă sau orice fel de eveniment?

Locația e printre primele alegeri care trebuie făcute în organizarea unui eveniment și una dintre cele mai importante. Ea dă tonul aspectului și atmosferei evenimentului și de multe ori și gustul, prin meniu.

Elemente care trebuie luate în considerare în alegerea Locației

Tipul de locație – care s-ar potrivi cel mai bine cu stilul evenimentului - sală de bal - sală de recepții - restaurant - cort de evenimente / exterior

Localizarea pe Hartă – accesibilitate mai mică sau mai mare, cu diverse avantaje și dezavantaje - centrală sau marginală (aproape de centrul orașului sau de marginea orașului) - accesibilă sau înafara orașului (zone ale orașului ușor accesibile, dar mai aglomerate, la stradă sau locații înafara orașului, mai liniștite și mai intime) - între clădiri sau cu spațiu verde vast (locație mai accesibilă și mai familiară invitaților sau o locație mai departe de centrul orașului și agitație, în mijlocul naturii) - apropiere de celelalte locații importante: biserică (în cazul ceremoniilor religioase la nuntă sau botez), casele gazdelor, hotelul unde sunt cazați invitații din alte orașe

Capacitatea – în funcție de numărul (aproximativ) de invitați - numărul minim și maxim de persoane care pot fi acomodate acolo - numărul locurilor de parcare - destul loc pentru dj/formație și dans - alte beneficii (garderobă, aer condiționat, sistem de sunet, acces persoane cu handicap etc.)

Data – se alege în funcție de perioada dorită, calendarul religios (unde e cazul) și disponibilitatea locației - locații disponibile în data nunții deja aleasă - data schimbată în funcție de locație

Atmosfera – modernă/ rustică/ elegantă/ decorată/ simplă/ clasică/ istorică - decorul potrivit cu tipul de nuntă - amabilitatea angajaților

Oferta – raportul preț - servicii oferite ( sală, servire, meniu, cazare, catering, bar, cofetărie, terasă, loc de joacă pentru copii, parcare păzită, evenimente de noapte, decorarea sălii) - oferte speciale (majoritatea locațiilor oferă reduceri pentru evenimentele care au loc în zilele lucrătoare sau duminica)

Bugetul – încadrarea în buget cu toate serviciile dorite - locația reprezintă cel mai mare procentaj din buget pentru că include închiriarea sălii (uneori și a decorului), servirea (câteodată și cu alte taxe suplimentare pentru servirea alcoolului și deserturilor oferite de alți furnizori), meniul și băutura

Locația ideală e cea care se potrivește atmosferei evenimentului, e disponibilă în data aleasă și se încadrează în buget.

#nunta #botez #eveniment #planificare #sfaturi

© 2018 by The Event Boutique. Cluj-Napoca

  • Facebook - Grey Circle
  • Pinterest - Grey Circle
  • insta icon